Într-o noapte, întorcându-se de la muncă, April May, o tânără de 23 de ani, descoperă, din întâmplare, o reprezentare de trei metri a unui robot îmbrăcat în armură de samurai pe care îl botează Carl. Numai că statui similare se pare că există peste tot în lume și întreaga omenire devine, peste noapte, de-a dreptul obsedată să înțeleagă cine sunt, de unde au apărut, cine le-a creat și, mai ales, cărui scop slujesc bizarele monumente care seamănă prea mult cu puternicii Transformeri ca să nu facă parte dintr-un plan.
Iar April, ca descoperitoare a straniilor Carli, se vede aruncată chiar în mijlocul unei furtuni mediatice, care îi transformă viața, relațiile și felul de a fi.
Un lucru absolut remarcabil este un roman captivant despre ce înseamnă să fii om în epoca internetului, YouTube-ului și a atotputernicelor rețele de socializare.