Contact Librăria Universităţii - Librarium

23 RON

 

În romanul său postum publicat în 2017, Ca din întâmplare, femeie, Dario Fo reînvie istoria unei „regine imposibile“, Cristina a Suediei, una dintre cele mai învățate femei ale secolului al XVII-lea, suverană rebelă și mare iubitoare de artă, admirată și detestată, imprevizibilă și curajoasă.

Într-o epocă incertă, în care religia se ciocnea cu politica, morala cu sexualitatea, și marea cultură cu cenzura absolutistă, regina Cristina a înțeles să se implice adânc în dilemele vremii sale. A fost o femeie cu totul ieșită din comun: a îmbrățișat religia catolică deși era protestantă, ridicându-se totodată în apărarea protestanților prigoniți din Franța; n-a ezitat să-și trăiască viața potrivit propriilor preferințe, care nu erau pe placul unei societăți fariseice; a intervenit pe lângă suveranii vremii pentru a garanta libertatea de expresie a marilor oameni de cultură. În jurul ei au gravitat personaje de prim rang ale vremii: filozofii René Descartes, Pierre Gassendi sau Blaise Pascal, cardinalul și omul de cultură Decio Azzolino și marele dramaturg francez Molière. Între toți aceștia, sub pana lui Dario Fo, regina Cristina apare ca o figură eroică și neînfricată, un personaj zugrăvit în culori vii și neconvenționale.

ALTE PRODUSE DIN CĂRŢI

URMĂREŞTE-NE
 
 
CARDURI ACCEPTATE

CARDURI

Librarium în Bucureşti Librarium Sun Plaza - Bucureşti Mega Mall - Bucureşti Librarium TNB
Librarium în Cluj-Napoca Book Corner - Cluj-Napoca Librăria Universităţii - Cluj-Napoca
Librarium în Timişoara Cartea de Nisip - Timişoara
Librarium în Iaşi Librarium Iulius Mall - Iaşi FELICIA MALL - Iaşi
Librarium în Slobozia Casa Cartilor Librarium
Librarium in online
Clujul Cultural
Revista Tribuna
Revista ECHINOX
Evenimente în Cluj
Bicicleta Galbena
OPTI Web Design si Gazduire