Dragii noștri cititori, Istoria alternativă a literaturii române în benzi desenate ajunge la Iași!
Vă invităm pe 28 aprilie, de la ora 18:00, în Librarium Iulius Mall, să discutăm împreună cu unul dintre cei patru făptuitori, Luca Dinulescu, despre acest proiect nemaipomenit, despre umorul din spatele lui și despre cum îi mai stau hainele clasice literaturii române.
"Istoria alternativă a literaturii române în benzi desenate" este un proiect semnat de Luca Dinulescu, Răzvan Bică, Dragoș Schenkel și ilustratorul Grăjdeanu Mihai Ionuț. Apărut în 2017 la Editura Univers, volumul aduce în prim plan aventurile a trei tineri scriitori puși pe fapte mari. Încercând să descopere cine a furat literatura română și s-o recupereze, cei trei bat țara-n lung și-n lat, dând nas în nas cu o mulțime de personalități ale culturii românești, reverberând ecouri din cele mai cunoscute texte ale literarurii române în contexte din ce în ce mai surprinzătoare, sporind hazul lecturii la nesfârșit.
"(...) IALRBD este o nebunie a tinereții. Patru minți fără odihnă și fără frică și-au pus imaginața la treabă și au trimis-o într-un galop de sănătate pe coclaurii literaturii românești de dincolo și de dincoace de mormânt. Sarcastici, tăioși, aprigi și tupeiști, așa cum doar tinerii însetați de întâlniri cu spâni și inele fermecate care te fac invizibil pot fi, Luca, Răzvan, Dragoș și Mihai și-au suflecat mânecile și s-au pus pe confecționat una dintre cele mai originale critici la adresa literaturii contemporane. Pentru că, până la urmă, despre asta este vorba în IALRBD dincolo de glumele, ironiile și caraghioslâcurile cu care este împodobită cartea." (Răzvan Zamfirescu)
Că sunteți fani ai benzilor desenate ori suspinați melancolici după clasicii literaturii românești, sau împărtășiți ambele pasiuni (de ce nu?), ne vedem pe 28, la o întâlnire de neratat cu Luca Dinulescu.
Vă așteptăm cu drag!