Daca societatea romanesca isi intoarce mereu capul catre demonii trecutului sau – atat al celui recent cat si al celui putin mai indepartat – , inseamna ca are motive temeinice s-o faca. Intrebarea este, doar, daca are si curajul sa-i priveasca in ochi. O reperare succinta si doar o enumerare superficiala a demonilor este insuficienta, daca nu se faptuieste si adevarata confruntare cu dansii.
Soarta minoritatilor conlocuitoare, peste tot in lume unde vietuiesc ele, e strans legata de soarta neamului in mijlocul caruia traiesc, dar dramatica in cele din urma, caci depinde si de destinul tarii matca de care sunt legati prin consanguinitate. Cei „de dincolo” sau „de dincoace”, adica dincoace de hotarul care-i desparte de ai sai conationali, au o dubla dificultate existentiala. Individul apartenent unei minoritati conlocuitoare este expus ispitelor si luptei cu batalioane mereu duble de draci – de doua ori mai multi ca la un autohton. Or, asta devine extrem de incomod si apasator – a trebuit sa constat fenomenul pe propria-mi piele. Ca situatia poate fi doar rareori avantajoasa, ca cea a mielului bland care suge la doua miorite, este exceptia care doar confirma si regula. In acest caz, in care, sa zicem, minoritarul in cauza stie sa-i mane pe necurati sa lupte intre ei, iar el sa ramana destins si odihnit, ar fi sansa ideala. Realitatea istorica ne arata, insa, mai degraba ipostaza contrarie si anume ca, diavolii din ambele parti ale granitei se unesc si pogoara pe capul bietului om cu pricina… Ei!, atunci sa vezi dandana, nefericitul minoritar ajunge in absoluta minoritate si al naibi de singur.